luni, 31 decembrie 2012

Literatură escapistă la sfârșit de an

A. S. În acest text prin lume actuală se înțelege lumea în care trăim cu toții pe Terra și în universul pe care-l știm. O numesc actuală pentru a nu o numi reală pentru că nu văd de ce ar fi mai reală decât alte lumi (decât dacă nu cumva noi oferim conotația de real lucrurilor pe care se întâmplă să le experimentăm fizic în detrimentul celor pe care le experimentăm mental). Și o numesc actuală pentru că vreau să fac o diferențiere între această lume și lumea lui Tolkien spre exemplu.

J. R. R. Tolkien
Îmi place literatura escapistă (dar fantastică). Unii se arată supărați că omul, fie și vremelnic, are le îndemână un instrument pentru a-și întoarce fața de la cenușiul lumii actuale spre o lume feerică. Printre alții și Tolkien a fost acuzat că a produs asemenea literatură (și e adevărat că a produs).

Recunosc că au fost momente când am simțit contrastul și mi-a fost mai bine în lumea lui Tolkien decât în lumea care reveneam când deschideam ochii. Dar niciodată nu am citit literatura lui Tolkien pentru a evada dintr-o lume care nu-mi plăcea sau care a devenit pentru moment acră pentru mine. Nu e și nu a fost un drog.

Îmi place lumea actuală. Îmi plac elemente din ea așa cum sunt. Și îmi place lumea actuală pentru că mai conține alte elemente care-mi displac și pot fi schimbate. Dar nu este la fel și în Arda? (1) Lumea Arda este frumoasă în virtutea unor elemente existente și mai este frumoasă și în virtutea existenței ființei și acțiunilor lui Melkor (elementul care necesită schimbare). Iar conflictul se continuă cu Sauron, un alt element unde cineva trebuie să schimbe ceva.

Dar elementul pe care-l consider cel mai important este de altă natură. Și are legătură cu două cuvinte cheie: creație și augmentare.

Atunci când citești o scriere de sub capacul realismului literar procesul imaginativ este unul destul de limitat: fără îndoială că se solicită un proces imaginativ din partea cititorului dar el este limitat la lumea actuală. Toate componentele fac parte din lumea actuală - acțiunea este singurul lucru care poate fi o noutate, dar și ea este alcătuită din elemente proprii lumii actuale. Se pot invoca fețe de femei, oameni, copii. Copaci, mașini, politică și imoralitate. Nimic nou sub soare. Efort minim. Cine nu-și poate imagina fără niciun fel de efort o mașină sau o față de om politic? Descrierile au toate o ancoră puternică în lumea actuală iar procesul imaginativ este limitat la un fel de amestec al amintirilor pe care cititorul le are deja.

Dar fă bine și imaginează-ți ființa Ungoliant din Silmarillion. Ori imaginează-ți-l pe Melkor. Dacă nu ai văzut încă imaginile într-un film (cum am văzut elfii de exemplu) ești pus în fața unui proces creativ care nu este obligat să folosească imagini prelucrate de-a gata din lumea actuală. Vei opera în continuare cu forme și culori, dar tu ești creatorul. Cuvintele lui Tolkien sunt pur și simplu o pensulă pe care tu o folosești pentru a da naștere lui Ungoliant, Melkor și copacilor din Valinor (chiar și copacii necesită o redesenare importantă- cu toate că cel mai probabil vei păstra elemente precum trunchi și coroană). Procesul imaginativ este de o cu totul altă calitate și anvergură.

Și dincolo de acest proces de creație necesar nu există o împiedicare a augmentării elementelor. Nici cel puțin când vine vorba de oameni nu ești împiedicat. Pentru că oamenii erau cu mult mai măreți decât cei din lumea actuală. Iar dacă dai frâu liber procesului de augmentare în ce privește oamenii totuși nu poți să mergi cu el mai presus decât măreția elfilor și dacă îi augmentezi pe elfi pentru a nu fi la nivelul oamenilor atunci ești pus în fața sarcinii de a-i ridica și mai mult pe maiari. Dar după maiari ai o datorie față de valari până ți se lovește mintea de Eru Ilúvatar când te oprești. Dar poți să o iei de la capăt cu oamenii dacă vrei.

Dacă ai fi citit un roman realist te-ai fi limitat la a-i pune un chip lui Ion și celorlalte personaje, sapa era sapă, cuptorul cuptor, țarina țarină și sângele sânge. Niciun proces de augmentare nu-și are locul aici. Cui să-i oferi măreție fără să strici povestea?

Știu dincolo de orice îndoială rezonabilă că unii oameni nu se întorc cu mâinile goale de pe Arda în lumea actuală. După ce ai trăit mult timp acolo începi să te obișnuiești cu cele două lucruri de mai sus - creația și augmentarea. Iar dacă ai ajuns cumva să știi că orice îți imaginezi este posibil începi să-ți pui întrebări cu privire la multe lucruri. Fără îndoială că te întrebi și cât este de probabilă existența Ardei, dar nu te poți limita la asta. Începi să te uiți în jur în lumea actuală și să te apuci ori de augmentat ceea ce există ori de creat și augmentat la un loc. Nu te mai lovești de imposibilități pentru că ești conștient că oricum nu ești în stare să-ți imaginezi lucruri cu adevărat imposibile (cercuri pătrate nu cred că și-a imaginat nici Dumnezeu).

Problema care rămâne de rezolvat este cum fac cutare augmentare să devină reală ori cum fac cutare creație imaginată să devină realitate. Aici îmi vine în minte un citat care are pe undeva legătură:
The Spartans do not ask how many the enemies are but where they are. (Agis IV)
Mie mi se întâmplă să aplic experiențele creării Ardei în crearea și augmentarea (vitezei) unor algoritmi. Alții se îndreaptă spre alte domenii.

Fără creație și augmentare suntem meniți reproducerii. Sutem obligați să facem un puzzle folosind aceleași piese monotone.

Interacțiunea serioasă cu lumea lui Tolkien m-a învățat că dacă nu găsești o piesă dintr-o imagine nu ești limitat la piesele de pe masă: poți să-ți faci tu propriile piese, fie augmentând piese de pe masă, fie născocind altele cu totul noi.

Vă doresc (și îmi doresc) un an nou plin de piese noi.

(1) Arda este lumea în care se petrece acțiunea din opera lui Tolkien - acțiunea din Hobitul și Stăpânul Inelelor se petrece pe Arda

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Experții în deservicii

Nu am nimic împotriva mâncării, mai ales dacă este multă și bună. Nu am nimic nici împotriva vinului, berii sau a vreunei băuturi în particular. Nu am nimic nici împotriva oamenilor.

Pur și simplu am niște gânduri care s-ar putea să se afle într-un fel de conflict cu anumite comportamente omenești adânc înrădăcinate în ceea ce putem numi tradiție.

De obicei lucrurile care fac parte din tradiție sunt arareori supuse aparatului critic. Ba chiar mai mult, cei care îndrăznesc pe undeva să pună un astfel de aparat critic în funcțiune se pot trezi muștruluiți bine de masa de oameni care înghite pe nemestecate acel „așa se face”.

Știm că oamenii sunt o grămadă mare de dorințe de tot felul. Vom identifica bine-nțeles dorințe diferite în diferitele clase sociale, dar ele sunt prezente peste tot. Iar omul normal se află în căutarea împlinirii lor. 

Una dintre dorințele care sunt larg răspândite și independente de clasa din care face parte subiectul este dorința pentru sănătate. Omul își dorește să fie sănătos. Iar dacă este bolnav își dorește să se însănătoșească. 

Fără să intenționez să strivesc corola de minuni a lumii eu aș împărți oamenii în două mari categorii: a) cei care duc lipsă de informații elementare cu privire la ce înseamnă un stil de viață sănătos și b) cei care dispun de astfel de informații. Știu că aici se poate despica firul în multe... dar cei care dispun de informație falsă, dar cei care dispun de informație incompletă? După cum veți vedea o categorisire de acuratețe este inutilă pentru scopul scrierii de față.

Eu mă aflu printre cei care se țin oameni informați (în special în domeniul medical). Adică am terminat facultatea de medicină și zic despre mine că am înțeles bine cu ce se mănâncă un stil de viață sănătos.

Ba am înțeles chiar care sunt consecințele unui stil de viață nesănătos. 

În urmă cu vreo 2 ani am decis (oare?) să fac 30 de minute de mișcare pe zi din care cel puțin 5 minute să fie la o asemenea intensitate încât frecvența cardiacă să ajungă peste 155 (voi explica de altă dată de ce tocmai 155). Și am făcut vreo 2-3 luni încontinuu. Apoi am început să sar peste zile. Apoi peste săptămâni. Apoi a trecut o lună. Apoi mai multe luni. Apoi am revenit la 1-2 ori pe săptămână. Apoi iar pauză.

Și curios este lucrul că în tot acest timp credeam despre mine că duc un stil de viață sănătos. Și pe undeva este adevărat că duceam. Sunt binecuvântat cu o soție care face miracole culinare nu doar în lumea gustului, ci și în cea a conținutului sănătos. Dar sunt și un sedentar care stă toată ziua și programează. Este drept că stilul meu de viață este din întâmplare mai sănătos decât al programatorului care are mai tot timpul pe post de vecin un Pepsi gol și care acum câteva ore a fost plin, dar departe de mine gândul să-mi socotesc stilul de viață ca fiind sănătos doar prin comparație cu altele de-a dreptul suicidare.

Acum am început din nou. 30 de minute pe zi, fără excepție. Dacă cineva mi le-ar lua m-aș supăra că-mi fură sănătatea. Dar când am renunțat eu de bunăvoie și nesilit de nimeni îmi imaginam că trăiesc sănătos. Ce cap prost.

Și pentru că ne aflăm în perioada cu porc, sarmale, cozonaci, vin din belșug, beri, coniac și prăjituri cred că este interesant să privim spre consumatori.

Oamenii consideră că se află într-o perioadă de odihnă, mulți nu merg la lucru zielele astea, mănâncă porc  ca porcii, beau alcool și băuturi acidulate ca Setilă din Harap Alb și vegetează. Este adevărat că puțini dintre ei merg și în călătorii. Dar mult mai mulți decât în orice perioadă a anului. Merg în călătorie, cu ambulanța, la urgențe. Unii nu se mai întorc.

Este evident că în aceste circumstanțe se face un mare deserviciu sănătății personale. Chiar și fără călătoria (cu sau fără întoarcere) la urgențe. Dar dacă e tradiție - cârnat, vin și prăjituri - atunci respectarea tradiției necesită sacrificiu.

Omul neinformat are o anume scuză. El se află într-un mediu social în așa fel alcătuit încât informații prețioase-i ajung cu greutate în față. Televizorul nu ajută. Dacă are internet probabil este atras mai mult de titlurile care conțin majuscule consecutive. Iar dacă dă de vreun articol „științific” există riscul să fie vorba de dezinformare (presa din România este o nulitate în ce privește astfel de articole).

Ar fi însă inutil să aibă informație și să stea la capitolul motivație precum am stat și eu o bună vreme.

Dar să revenim acum la deserviciu. Așadar dorința este sănătatea iar acțiunea generală nu este nici măcar una neutră. Este una care duce pe termen mediu și lung la alterarea șanselor unei sănătăți decente. Ne pricepem la asta. Parcă ne vine mai natural decât eforturi susținute și disciplină.

Dacă punem lucrurile în balanță miza nu este de fapt o durată mai lungă a vieții, ci o calitate mai bună a vieții. Viața se poate termina din multe motive (unele dintre ele fiind independente de stilul nostru de viață sănătos sau nesănătos), dar calitatea vieții este independentă de lungimea ei.

Lucrurile sunt simple: facem exact ce vrem cu timpul pe care-l avem. Eu am ales (din nou) că vreau să-mi formez obiceiuri sănătoase care să țină o viață. Am pășit cu dreptul. Sper să și dureze. Iar dacă nu mă va ține va fi pentru că nu vreau. Dar de ce nu aș vrea? Sper să am suficientă mândrie personală încât să nu fac pe prostul peste 3 luni sau 5 ani.

Trebuie să fiu prost dacă aleg să mă sabotez cu intenție și nesilit de nimeni. Și suntem mulți proști. Sper să se deștepte odată cu mine cât mai mulți.

Noi alegem dacă folosim din timpul nostru pentru a ne face servicii sau deservicii. Și nu doar în domeniul sănătății.

marți, 25 decembrie 2012

„Why are you doing that?”

David Allan in "Getting things done":
Let's face it: if there's no good reason to be doing something, it's not worth doing. I'm often stunned by how many people have forgotten why they're doing what they're doing - and by how quickly a simple question like "Why are you doing that?" can get them back to on track.

joi, 20 decembrie 2012

Ne mutăm în Hobbiton?

Dacă ar fi o ușă care să se deschidă de aici și să dea în Pământul de Mijloc nu cred că aș ezita foarte mult. De fapt nu am ezita foarte mult, căci hotărârea e la nivel de familie. Pentru cei care au în cap lumi și nu doar o lume este clar că posibilitatea există... și dacă există atunci trebuie luată o decizie în ce o privește, fie ușa cât vrea de improbabilă.

Până se deschide ușa haideți să vizităm Hobbiton-ul:




E serios. Dacă vreți să vizitați Hobbiton-ul click AICI.

„Îmi bag picioarele în luni”

Luni e cea mai blamată zi a săptămânii. Sigur nu-i pasă și nu e în stare să-i pese.


Dar faptul că înjurăturile zilei de luni cunosc o asemenea răspândire în societate reflectă ceva despre societate.

Eu văd o lipsă de entuziasm în primul rând. O lipsă de entuziasm pentru ceea ce oameni fac în cea mai mare parte a timpului lor.

Vinerea e celebrată. Lunea e blestemată.

Cum ai putea face acest lucru dacă ceea ce muncești este de fapt lucrul de care ești entuziasmat și pasionat?

Dar în ciuda blestemelor sincere oamenii se îndreaptă cuminți spre locul de muncă. Și fac acest lucru din frică. De frică să nu piardă ceea ce detestă.

Noroc că există o ierarhie naturală în oameni. Noroc că instinctul de conservare e mai mare decât ura față de luni și față de locul de muncă.

Eu dacă aș avea un angajat care ar blestema ziua de luni pe facebook l-aș lua serios la întrebări. Dacă nu de dragul lui, cel puțin din altă cauză: oare omul acesta își merită salariul?

Dacă oamenii muncesc cu scârbă ce te aștepți să iasă din mâinile lor?

Dincolo de aspectele astea aș specula că există o problemă și mai mare. Am înțeles că urăști „acest tip de muncă” pe care ți-o aduce iarăși și iarăși ziua de luni. Dar care este un lucru pe care l-ai face cu drag și pentru care ai ruga ziua de luni să vină?

Mă tem că mulți nu ar ști ce să răspundă. Ori pentru că sunt leneși cronici și ar ține-o doar într-o petrecere, ori pentru că și-au acceptat soarta de condamnați la o muncă de rahat și nu au îndrăzneala să mai viseze.

Unii ar întreba ce soluții ofer dacă am ridicat problema. Nu pot răspunde - pentru că nu am ridicat problema de tot. Mai e și școala în joc. Oamenii înjură luni lunea încă de mici. E în măduva oaselor, aproape genetică boala. Și e aproape imposibil să reeduci adulți.

Soluția într-un cuvânt ar fi EDUCAȚIE, dar pentru copii. Despre asta într-o zi de luni.

miercuri, 19 decembrie 2012

Cursuri gratuite online, universități de top

sursă imagine: http://www.openculture.com
Găsiți AICI o listă cu peste 500 de cursuri online din domenii diverse.

Universitățile care pun la dispoziție cursurile nu sunt anonime deloc. Așa că așteptați-vă la calitate.

Udacity: Cursul de inteligență artificială cu Peter Norvig

Cursul de inteligență artificială al lui Peter Norvig și Sebastian Thrun a fost adaptat și pentru Udacity.

Cred că e un curs pe care orice programator (care nu are acces la ceva mai bun - și în România cel puțin e foarte improbabil să aibă acces la ceva mai bun) ar trebui să-l urmeze.

Cred că urmează vremuri interesante în ce privește tehnologia.

Click AICI pentru curs.

Peter Norvig despre curs:


marți, 18 decembrie 2012

Un fenomen curios și repetat la LIDL

Mă duc la LIDL tot la 2 zile. Au apă ieftină în primul rând. Dar în general raportul preț calitate e satisfăcător la multe produse.
Casele de markat sunt dispuse în așa fel încât rândurile de clienți sunt alăturate și caserițele stau spate-n spate. Ce vreau să subliniez aici este că dacă stai la un rând vezi numaidecât ce se întâmplă pe celălalt. Sau ar trebui să poți vedea dacă vederea te ajută.

Și acum fenomenul curios. 

De multe ori mi se întâmplă să ajung la casele de marcat și să observ două rânduri alăturate, dar la un rând să se afle1-2 clienți, iar la celălalt coada să se întindă chiar și la 3 metri în spatele bandei rulante.

Mi se întâmplă și mie uneori să aleg rândul mai lung. Dacă văd că la unul sunt 3 cu niște cărucioare îndesate cu tot felul de iaurturi și bombonele și la celălalt sunt 6 cu articole puține. Dar acest lucru nu se aplică în cazul despre care vorbesc.

De regulă mă așez în spatele singurei persoane din rândul scurt și mă uit la coada alăturată. Omul de pe locul 5 se uită la mine, își întoarce privirile, apoi își inspectează coșul, se uită iar și stă la rând.

Fenomenul nu este unicat. Se repetă și de fiecare dată mă întorc acasă mirat. Oare la ce se gândesc oamenii din rândul alăturat?

Sunt aici două aspecte:
  1. Din capul locului s-au așezat la rândul mult mai lung.
  2. Se uită la rândul mai scurt (nu cei care au deja produsele pe bandă, ci cei care le au în cărucioare și trebuie să facă doar 3 pași) și stau la rândul lung.
Primul aspect îl înțeleg ca fiind o chestiune de neatenție. Dar pe al doilea nu-l înțeleg deloc. Aș putea specula doar că este ar însemna un fel de recunoaștere a unei greșeli faptul de a se muta la rândul scurt. Și cum noi oamenii stăm mai prost la acest capitol al recunoașterii greșelilor ne facem că plouă.

Altceva nu-mi trece nimic prin cap. Ar fi interesant de făcut un studiu legat de acest comportament.

Oricum, acesta este încă un element pentru care-mi place LIDL. Cozi scurte chiar și atunci când e aglomerat.

luni, 17 decembrie 2012

Coursera: curs nou de Computational Finance

Azi a început un curs nou pe Coursera: Computational Finance and Financial Econometrics.

Learn mathematical, programming and statistical tools used in the real world analysis and modeling of financial data. Apply these tools to model asset returns, measure risk, and construct optimized portfolios using the open source R programming language and Microsoft Excel.  Learn how to build probability models for asset returns, to apply statistical techniques to evaluate if asset returns are normally distributed, to use Monte Carlo simulation and bootstrapping techniques to evaluate statistical models, and to use optimization methods to construct efficient portfolios.Consider advancing your studies in this topic by enrolling in University of Washington’s course in Financial Data Modeling & Analysis R. You’ll gain access to meaningful interaction with instructors and relevant assignments, readings and multimedia material, as well as earn a valuable University of Washington credential.
 Nu văd rostul de a sta să detaliez mai mult. Cei care au fost prinși de introducerea citată mai sus sunt doar la un click distanță de enroll. Click AICI.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Hobitul - de la carte la film

Am fost la film. Prima dată în câțiva ani, iar dacă nu despre Hobitul ar fi fost vorba aș fi lipsit bucuros.

Am auzit multe comentarii în care se critica ba apariția lui Galadriel în film, ba faptul că de ce-i trilogie dintr-o carte pe când Stâpânul Inelelor este trilogie de filme din trei volume.

Eu am fost și rămân încântat de ambele aspecte criticate, ba chiar mi-aș dori mai multe personaje și dacă se poate o adaptare cât mai detaliată a firului povestirii.

Nu am avut nicio așteptare ca litera din cartea Hobitul să fie respectată. Și nici n-a fost din câte înțeleg. Pesemne că pentru a fi un film de succes nici nu trebuia să fie. Se înțelege de la sine că filmul trebuie să se vândă. Pot considera un gest artistic și faptul de a ști care sunt așteptările maselor și abilitatea de a face în așa fel încât acestea să fie satisfăcute. Iar dacă pentru asta un gnom trebuie făcut mai puțin neghiob ori toată compania lui Thorin numaidecât să capete abilități de circari care azvârle cu farfurii fără să le spargă, foarte bine. Nu am nimic împotrivă.

Unul dintre lucrurile care pot spune că nu mi-a plăcut (și cel mai probabil nu mi-au plăcut pentru că a venit în conflict direct cu imaginația mea) este supușenia pe care o arată Gandalf față de Galadriel. Unul dintre lucrurile clare, printre multele cu posibile multiple interpretări, din opera lui Tolkien este că Gandalf era un maiar trimis de valari (mai cu seamă trimisul lui Manwe, căpetenia valarilor).

Nu spun că privirile lui Gandalf n-au putut fi rătăcite de către cea care odată cu plecarea lui Lúthien Tinúviel a rămas probabil cea mai frumoasă ființă dintre copiii lui Ilúvatar. La urma urmei o vedem pe Melian maiara captivată de elful Thingol. Nu ar fi nicio dificultate ca lui Olórin maiarul să-i fie furate privirile de către Galadriel elfa. Dar în film mi-a fost lăsată impresia de un soi de supușenie care nu pare a reieși din opera lui Tolkien.

Nici uriașii munților nu s-au potrivit în povestea ecranizată de creierul meu. Îmi imaginam totuși niște uriași mai puțin uriași decât munții. Și oricum alcătuiți din altceva decât rocă. De asemenea îi vedeam jucându-se (un joc periculos pentru gnomi și un hobit care visează la mămăligă) și nicidecum luptând. Dar înțeleg că pentru cel care urmărește filmul și n-a citit cartea este cu mult mai palpitant să-i vadă pe gnomi prinși în mijlocul unei lupte de asemenea anvergură decât să zărească la o oarecare depărtare un uriaș care se joacă prin ploaie cu tone de rocă.

Nu în ultimul rând, dar ultimul aspect pe care vreau să-l aduc în discuție, este accentuarea rolului lui Biblo în pietrificarea trolilor în detrimentul importanței pe care relatarea din carte o oferă lui Gandalf.

Pentru cineva care n-a citit Tolkien sunt sigur că filmul poate produce o uriașă încântare. Ceilalți cred că vor rămâne la versiunea proprie deși unele personaje care n-aveau față destul de clară și-au primit fața zilele astea.

De fiecare dată când ajungeam la Thorin trebuia să-i recreez imaginea în imaginație, acum nu va mai trebui. Mi-o voi aminti doar. Și bine-nțeles că va arăta foarte asemănător cu imaginea de mai jos:

La fel va fi anul viitor pentru Beor și elfii pădureni. Trebuie să mă asigur că-i mai vizitez până atunci. Vreau să-i mai văd odată așa cum îi știam, să le pot altera și recrea chipurile după bunul plac al dansului sinapselor mele.

Și încă un lucru. Nu cred că vreun regizor ar îndrăzni să-i ofere o față lui Lúthien Tinúviel. Cum ar putea?

miercuri, 12 decembrie 2012

Random links (2)

Linkuri pe care le-am găsit de folos în ultimul timp:

  1. Transparency International
  2. Ghid de exprimare corectă
  3. Nikon România
  4. pixabay (public domain images - peste 90% din imaginile de pe acest blog sunt preluate de aici)
  5. Screen Capture (by Google) - (o extensie pentru Chrome)

luni, 10 decembrie 2012

Te oprești dacă efectul potențial nu mai justifică acțiunea?

Am spus că nu doresc să-i dau acestui blog un iz electoral. Așa că l-am păzit de astfel de postări. Însă odată ce termenul nu-i mai poate fi aplicat, fiind încheiate atât campania electorală cât și alegerile, pericolul a fost risipit. Așa că trec la subiect fără a-mi impune niciun fel de filtre.

Am 2000 de „prieteni”, cu tot cu ghilimele, pe facebook. Zilele trecute am avut un imbold suficient de puternic pentru a duce un soi de campanie electorală negativă. Cu alte cuvinte nu am răspândit niciun fel de material electoral prin care să ridic în slăvi vreun partid/alianță/candidat, dar am răspândit și compus o sumedenie de postări care se opuneau unei anume formațiuni.

Fiind conștient că rezultanta este compusă din acțiuni greu de numărat mi-a ajuns să știu că sunt una dintre „forțele” care împing într-o anume direcție. Ba chiar ajunsesem să mă satur - cei care mă cunosc știu că citesc cu drag cu totul alte lecturi decât inepțiile pe care oameni care se laudă că știu folosi xerox-ul sau care își culeg meritele de pe urma plagiatelor le scot veșnic pe gură. Așadar, câteodată cu scârbă, am împins într-o anume direcție, iar imboldul pe care-l aminteam mai sus îl socotesc unul cu precădere civic și de bun simț.

Dar acum s-a terminat. Nu mai este nimic de împins. Ori cel puțin mie nu mi-a mai rămas nimic de împins. A lansa postări doar de dragul de a primi like-uri de la oameni cu o orientare similară nu mi se pare o înțeleaptă folosire a timpului. Până acum câteva ore miza era cu totul alta, potențialul postărilor era cu totul altul. Acum nu mai găsesc niciun fel de rațiune în spatele unor astfel de postări.

Remarc însă că pentru mulți nu s-a terminat. Pesemne că nu căutam același lucru sau nu eram împinși de la spate exact de aceeași motivație. Pentru unii scârba față de un partid, o alianță sau un om politic este suficientă pentru a se socoti drept motivație mai mult decât suficientă pentru a continua demersul.

Deși în mod controlat mi-am limitat timpul petrecut pe facebook și citind presă politică la un maxim de 30-40 de minute pe zi este evident că acele minute au fost investite în respectiva activitate.

Aici fac o paranteză pentru cei care au probleme legate de controlul propriului timp. Recomand folosirea aplicației http://hootsuite.com. Dacă doriți să fiți prezent pe facebook/twitter prin postări puteți să le programați toate din timp. În 20 de minute poți scana zeci de articole și le poți programa să ajungă la o anumită dată și oră pe facebook. În felul acela poți lăsa impresia „uite cât stă ăsta pe facebook” când de fapt te-ai apucat de mult de alte treburi. Și aici închid paranteza.

Spuneam în titlu că „te oprești dacă efectul potențial nu mai justifică acțiunea”. Și la mine, după cum am exprimat mai sus, nu o mai justifică.

De asemenea nu văd niciun lucru bun în a fi condus de scârbă. Adică oamenii, ori de proști, ori de mincinoși, cu greu pot îndruga 2 fraze în 2 zile diferite fără să se contrazică și tu care te socotești având capul pe umeri și un simț moral decent să stai și să pierzi timpul comentând aberații de politicieni. Aș zice că în acest punct scârba ți-a furat o doagă.

Vezi ce se petrece de fapt? Timp important (Sunt convins că alții petrec cu mult mai mult de 30 de minute în această activitate. Oricum, de ce nu ar fi și 30 de minute considerate „timp important”?) este dat pe tâmpeniile altora - timp în care tu nu devii mai bun la niciun nivel: nu devii nici cel puțin un critic mai bun (pentru că minciunile sunt prea evidente pentru a necesita un efort pentru a fi descusute).

În acest fel prostia curge dinspre politicianul desconsiderat de tine spre tine cu o viteză direct proporțională cu timpul petrecut în a analiza zisele și făcutele politcianului. Este înțeles să le analizezi dacă asta-ți e treaba (fiind jurnalist ori altceva care are tangență cu subiectul), dar dacă o faci „doar așa” atunci mă tem că ești victimă a politicianului.

Consider că este de ajuns cât sunt oamenii victime ale politicienilor prin măsurile pe care le iau aceștia la nivel de guvern/parlament. De ce te-ai mai oferi voluntar să le fii victimă mai mult de atât? De ce ai deveni mai puțin instruit? În cele 30 de minute ori mai mult ai putea citi dintr-o carte ori ai putea face lucruri care te edifică.

Mă îndoiesc că vreun discurs al unui politician român actual ar putea avea la ora actuală caracter edificator.

Sunt doar niște recomandări și considerații personale cele amintite. Nu dau lecții și nici nu pun pe nimeni la zid. Înțeleg că suntem un amestec de motivații și scopuri diferite (la urma urmei s-a văzut asta și la alegerile parlamentare, nu?).

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Butterfly Effect, obiceiurile și viața

sursa imaginii: http://en.wikipedia.org/wiki/Butterfly_effect

Dacă viața de zi cu zi sau felul în care viața noastră va arăta peste ani ar fi ușor de prezis pornind pur și simplu de la cum stau lucrurile la timpul T probabil că am acorda o mare atenție fiecărui moment al vieții. 

Dar lucrurile nu stau așa. Chiar și când ne avântăm în a face predicții ne limităm de fapt la probabilitate în loc de certitudine și de cele mai multe ori nu putem face niciun fel de predicție.

Lucrurile stau însă mai rău de atât. Mă uit în jurul meu (și uneori în oglindă) și văd două lucruri: 1) oamenii (mă includ și pe mine aici) sunt preocupați de cum va arăta viața lor în viitor și 2) în același timp și de cele mai multe ori nu dau doi bani pe felul în care acțiunile prezente le vor afecta viața pe care vor să o știe bună.

Știu că aici se poate spune că ne-am strica de cap dacă am fi atenți la fiecare acțiune evaluând-o în raport cu posibilele sau probabilele efecte din viitor. Dar cum ar fi dacă în loc de a fi aplecați asupra fiecărei acțiuni am fi concentrați asupra fiecărui obicei?

Un punct important este că și acțiuni din cele mai mici și aparent nesemnificative la timpul prezent ar putea influența o grămadă de vieți, punând aici la socoteală și propria viață.

Dacă mă uit în trecut identific câteva astfel de puncte cruciale când am avut control asupra lucrului ales dar îmi era imposibil să estimez care va fi efectul respectivei alegeri peste 1, 2 sau 3 ani. Faptul că azi sunt programator absolvent de medicină  este unul dintre aceste rezultate.

Ținând cont de nivelul nostru restrâns de cunoștințe este imposibil să estimăm cât de diferită ar putea fi viața noastră într-un viitor îndepărtat ori apropiat doar pentru faptul că într-o joi am ieșit din casă la 9 și 3 minute în loc de 9 și 8 minute. Putem specula că dacă ieșeam mai târziu cu 5 minute am fi fost prinși de explozia unui atentat din zona în care locuim și câte și mai câte. Sunt convins că în acest fel suntem „responsabili” de o groază de accidente și decese. Dacă pietonul ajungea mai devreme cu 20 de secunde în stradă nu era mort. Dacă mama sa nu-l ținea 20 de secunde de vorbă numai ca să-i spună să fie atent când trece strada atunci fără îndoială că nu ar fi avut loc tocmai acum acest accident particular.

Sunt o droaie de lucruri fără nicio semnificație aparentă și de care depind vieți și destine. Nici eu nu-mi impun să le dau importanță și nu aș cere să facă asta cuiva. Există însă o categorie unde gradul nostru de predictibilitate crește semnificativ - cateogoria lucrurile repetate, obiceiurile.

Aici este destul de ușor să facem predicții, dacă nu să scoatem la înaintare numere precise de genul „există 27% probabilitate să...” cel puțin să putem spune „este mai probabil să X dacă fac Y” sau este „mai improbabil să A dacă fac B”. Unele obiceiuri putem să ni le dezvoltăm în conformitate cu munca altora, altele putem pur și simplu să le născocim.
  • este mai improbabil să am probleme cardiace grave dacă fac aproape zilnic mișcare fizică
  • este mai improbabil să fac cancer dacă mănânc des brocoli
  • este mai probabil să am o soție împlinită dacă-i ofer constant timp de calitate
  • este mai probabil să pot lua decizii bune dacă sunt odihnit și nu abuzez de organismul meu
Astea sunt niște chestiuni cu totul generale și care se aplică aproape în toate cazurile. Mai sunt și altele care sunt specifice felului în care funcționăm sau ne-am obișnuit să funcționăm. Și există și obiceiuri rele care pot mânca sănătate, relații și timp. Dar în toate cazurile este vorba de noi și de felul în care noi folosim lucrurile.

Și da, depinde și de motivațiile și scopurile noastre. Nu poți spune că cineva care are ca scop să îngrașe nu știu câți porci pe Farm Ville își pierde timpul dacă stă 4 ore din zi pe Facebook - de fapt este un individ care-și urmează cu responsabilitate un scop. Nu-i cunoaștem motivațiile și poate nu ne-ar asculta dacă am încerca să-i spunem că scopul lui nu este tocmai unul nobil. 

În sfârșit, e mai probabil să „fie bine” dacă în loc să lași obiceiurile să te aleagă pe tine îți faci un obicei din a-ți alege obiceiurile. Dacă pare ambiguu gândește-te la câți și-au plănuit să-și facă un obicei din a fuma, a se droga, a petrece timp semnificativ pe facebook, etc.

Mi se pare că obiceiurile bune, ca să devină ale noastre, necesită un oarecare efort. Obiceiurile rele devin ale noastre aproape pe nesimțite și fără a fi conștienți că am făcut vreodată un efort pentru a ni le însuși.

miercuri, 5 decembrie 2012

Avertisment cu privire la interpretarea raportului Transparency International 2012

În atenția celor care doresc să folosească raportul Transparency International 2012 pentru un anumit fel de concluzii și în special pentru jurnaliști: să nu vă treziți în situația de a compara mere cu pere.

Metodologia alcătuirii scorului a fost schimbată, așa că orice comparație cu scorul din 2011 este fantezistă. Puteți compara țări cu țări folosind scorul actual, dar nu puteți compara corupția din 2012 cu cea din 2011.

Așa că nu se poate spune despre România că a fost ori nu mai puțin coruptă decât anul trecut din moment nu se pot compara scorurile celor 2 ani (văd că unii au și început să sară la concluzii și comparații).

Imagine printată de AICI.

marți, 4 decembrie 2012

Autodidactism (1)

„Every scientist - indeed every professional scholar worthy of the name - has to be an autodidact. That is, he or she must become seriously knowledgeable about subjects on which they could never find a teacher.” (The Passion to Learn - An inquiry into autodidacticism)

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Românii, mediocritatea și oamenii politici

A. S. Acest articol și acest blog nu au niciun scop electoral. Autorul nu are niciun fel de afinitate pozitivă politică (am spus pozitivă pentru că negativă am: nu apreciez la niciun nivel felul în care USL se raportează în primul rând la problema plagiatelor) și este suficient de ignorant cu privire la curentele politice încât să nu aibă un discurs coerent despre socialism, liberalism sau democrație (și tocmai de aceea nu va avea niciun fel de discurs în această privință). În acest articol aplecarea este asupra discursului omului politic și a așteptărilor pe care cel care emite anumite idei trebuie să le aibă, în măsura în care este conștient, de la audiența sa. Referitor la momentul apariției articolului, acesta coincide cu perioada campaniei electorale tocmai pentru că discursul a avut loc în perioada campaniei electorale (acum câteva zile) și de la acest discurs s-a născut și ideea articolului.

După ce avertismentele de rigoare au fost expuse să trecem dar la problema discursului despre care vorbeam. Îl citez pe domnul Crin Antonescu, co-președinte USL:
Important de spus un singur lucru, de multa vreme si oficial in aceasta campanie electorala, noi le spunem oamenilor cinstit, daca votati USL si USL castiga majoritatea mandatelor, premier va fi Victor Ponta. Daca presedintele in functiune ignora, incalca, batjocoreste inca o data un vot coplesitor, categoric al cetatenilor romani, noi avem doua posibilitati, ori le spunem oamenilor, 'degeaba v-am spus sa ne votati, nu vrea dl Basescu, il considera pe dl Ponta porc, degeaba ati venit la vot', sau sa il suspendam a doua oara, dar nimeni nu vrea inca o suspendare. Nu avem alte variate decat cele doua si categoric vom merge pe varianta suspendarii. (sursa)
 Trei elemente doresc aici să abordez:

  1. Implicațiile logice ale afirmațiilor din discurs.
  2. Așteptările intelectuale pe care politicienii le au de la audiența căreia consideră că se adresează.
  3. Unele considerente cu privire la o societate în care acest discurs poate avea succes.
Promisiune elctorală:
„...de multa vreme si oficial in aceasta campanie electorala, noi le spunem oamenilor cinstit, daca votati USL si USL castiga majoritatea mandatelor, premier va fi Victor Ponta.”
În opinia mea, pe care voi încerca să o argumentez cât mai bine, domnul Crin Antonescu aici se adresează unei audiențe pe care o consideră oarecum redusă mintal (sau oricum, cu o inteligență sub medie): dacă desemnarea premierului este atribuția președintelui, atunci cum ai putea să promiți electoratului că desemnarea nominală a premierului ține sau nu de vreun vot? De vot ține doar desemnarea unui premier al unui partid politic dacă partidul respectiv are majoritate absolută (ceea ce nu este cazul nici dacă USL are majoritatea absolută, USL nefiind un partid). Dar și atunci este vorba despre desemnarea unui membru al partidului câștigător și nu despre desemnarea explicită a domnului Victor Ponta (sper că nu sunt ignorant aici - dacă sunt, cineva să mă corecteze).

Cu alte cuvinte promisiunea „premier va fi Victor Ponta” se poate traduce în mod practic în felul următor:
Dacă USL câștigă majoritatea mandatelor și președintele Traian Băsescu își exercită dreptul constituțional de a desemna premierul în așa fel încât acest drept nu reflectă dorința USL, atunci Traian Băsescu va fi suspendat tocmai pentru că și-a exercitat o atribuție în mod constituțional. Noi putem suspenda președintele așa cum dorim: îl putem suspenda pe motiv de încălcare a Constituției, dar la fel de bine îl vom suspenda pe motiv de respectare a ei.
Această promisiune a domnului Crin Antonescu („...le spunem oamenilor cinstit”) este un soi de recunoaștere a faptului că se intenționează, în viitorul apropiat, practicarea dictaturii parlamentare. Ori se dictează și președintele îndeplinește, ori se suspendă președintele și oricum se face ceea ce inițial s-a dictat. Dar fără îndoială că domnul Antonescu nu pe această înțelegere mizează. Nu celor care înțeleg aceste implicații s-a adresat domnul Crin Antonescu aici, el se adresează unor oameni pe care-i consideră demni de dispreț intelectual și care ar lua un astfel de dispreț ca pe o facere de bine.

Fără îndoială că acestei audiențe îi este dedicat și clipul electoral în care USL se laudă că și-a ținut promisiunile (printre care a majorat deja salariile bugetarilor de două ori - a doua majorare fiind undeva în viitor).

În urmă cu ceva vreme domnul Antonescu declara:
România este compusă din toţi oamenii săi, împreunând genii şi analfabeţi, oameni de caracter şi prostituaţi perpetui (sursa)
Curba lui Gauss ne indică însă că geniile, precum analfabeții, constituie o minoritate - chiar dacă aflată la doi poli diferiți. Mediocrii sunt cei mai mulți - cei care nu excelează dar sunt totuși capabili să citească un fluturaș electoral. Pe analfabet nu poți miza oricâte promisiuni i-ai face - pentru că nu ai siguranța că va fi în stare să-ți deslușească numele pe buletinul de vot. Geniile sunt într-atâta în altă lume încât probabil nu-și vor întrerupe activitățile pentru un amărât de vot (iar dacă le vor întrerupe oricum sunt mici șanse să te voteze pe tine ținând cont că sunt șanse mai mari ca acestea să aibă o repulsie mai acută față de plagiat decât restul electoratului).

Problema cu oamenii mediocri nu este că ei sunt mediocri și că nu înțeleg un limbaj elevat. La urma urmei ei sunt (în stadiul actual de dezvoltare tehnologică) indispensabili unei societăți funcționale. Politicienii însă au ajuns într-o anume zonă care nu-i onorează (aici nu mai spun domnul Crin Antonescu - pentru că discursul lui nu face decât să fie unul care reprezintă clasa politică). Ei au impresia că dacă oamenii sunt mediocri și nu sunt în stare să înțeleagă un anume limbaj ori să judece anume afirmații atunci sunt totuși buni de manipulat. Este adevărat aici că sunt ușor de manipulat - de fapt sunt chiar predispuși să fie manipulați. Pentru că dezvoltarea tehnologică îi afectează pe ei în primul rând: lor li se fură locurile de muncă de către roboți, pe ei îi afectează semnificativ o scădere salarială de 10-25%, ei nu sunt priviți cu respect atunci când ajung în fața unui doctor, ei trebuie să stea la tot felul de cozi, etc. Și trebuie să existe niște vinovați pentru toate aceste lucruri (alții decât propria mediocritate). Și dacă vinovații trebuie să existe atunci politicienii sunt cei mai buni să-i ofere pe tavă. În anul 2012 pe tava mediocrilor români se află guvernarea PDL. Peste 4 ani se va schimba iar meniul.

De aici mai decurge un lucru. Faptul că disputele politice se duc la nivelul manipulării oamenilor mediocri indică tot un fel de mediocritate, dar de data asta a politicianului. Dacă politicianul este destul de inteligent, atunci este vorba despre o mediocritate morală/etică: politicianul cosideră justificat să apeleze la predispoziția mediocrului fiind lipsit de onestitate pentru a trage anumite foloase personale (cariera politică și probabil realizarea intereselor financiare). Dacă este vorba de un politician care este el însuși redus ca resurse intelectuale... atunci tot mediocritate este (și probabil că unii din cei care au cules anumite merite academice se înscriu aici, deși înclin să cred că sunt mai degrabă leneși și oportuniști).

Toate astea, cel puțin în opinia mea, indică spre o întreagă societate bolnavă. Există un cerc vicios care produce oameni mediocri prin presiune socială: oamenii sunt mediocri pentru că se dezvoltă într-o societate mediocră și societatea este ea însăși mediocră pentru că este alcătuită din oameni mediocri. Există oameni inteligenți dar mediocri din punct de vedere moral care sunt interesați ca societatea să conțină oameni mediocri intelectual (pe aceștia nu-i vei găsi încurajând dezbaterea reală sau gândirea critică). La urma urmei trăim într-un soi de evoluție socială: în România se pare că încă sunt favorizați un anumit soi de oameni politici, academicieni și jurnaliști. Restul, care nu doresc nicicum să-și dezvolte acele proprietăți necesare pentru a reuși să facă parte din grupul favorizaților, au și ei opțiuni pentru supraviețuire (unii se îndreaptă spre alte medii - în afara țării, bine-nțeles - în care calitățile deținute îi favorizează, alții pur și simplu încearcă să se conserve pe cât posibil - poate cândva mediul se va schimba).

Nu doar Crin Antonescu și-a pierdut busola. Nu doar politicienii. Românii și-au pierdut-o - cel puțin atâta timp cât nu realizează că viitorul lor, al fiecăruia, nu este exclusiv în mâna politicienilor și a statului român. Uneori pur și simplu nu Statul trebuie să-ți dea la o parte zăpada din fața ușii. Și uneori nu statul trebuie să te îndemne să nu plagiezi lucrarea de diplomă sau de doctorat. Și uneori nu statul trebuie să garanteze că locul tău de muncă va fi veșnic disponibil pentru tine (indiferent dacă ești un Dorel sau nu).

Citește și Clasa politică e scuipată din gura poporului

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini