duminică, 18 august 2013

Ineranța Bibliei - război fără miză

A. S. Plec în această postare de la premisa că acest articol nu va prezenta interes pentru cititorii care nu știu cum definesc ineranța creștinii care susțin ineranța. Dar dacă mă înșel atunci sper ca acei cititori să folosească alte surse pentru a înțelege ce se pretinde a fi ineranța și apoi să revină aici.
sursa: http://pixabay.com

Nu am îndoieli asupra faptului că războiul ineranței prezintă o miză importantă pentru o anumită parte a comunității creștine (ne putem aduce aminte de episodul Licona vs. Geisler & Mohler - vezi AICI, AICI și AICI). Cunosc personal oameni care fac mare caz de ineranță.

Mă număr și eu printre cei cărora le place să creadă că sunt justificați în ceea ce cred (sau nu cred). În același timp acest articol mă ajută să-mi pun mai multă ordine în gânduri pentru a aduce oarece argumente pentru a scoate din șoc oamenii cărora le spun că ineranța nu prezintă pentru mine niciun interes de natură practică (nici măcar intelectuală sau teoretică).

A. Ineranța i se atribuie textului original al manuscriselor biblice, nicidecum copiilor ulterioare.

Se pot găsi oameni care să pretindă că absolut fiecare copie ulterioară este de asemenea inerantă - dar pentru asta ar trebui să ne arate că manuscrisele existente nu conțin niciun fel de greșeală și că nu există niciun fel de contradicție între pasaje similare din manuscrise diferite. Nu doresc să detaliez aici mai mult - consider extrem de improbabil ca un astfel de susținător să ajungă tocmai pe acest blog.

Din moment ce ineranța li se atribuie doar manuscriselor originale, indiferent dacă suntem ori nu susținători ai ineranței despre textul conținut în Bibliile noastre nu spunem că este inerant. Ne place să credem că este inerant, dar dacă suntem întrebați la modul serios spunem că nu este inerant. De fapt susținătorii ineranței folosesc ineranța drept poliță de asigurare: orice problemă se regăsește în manuscrise este pusă pe seama copistului. Dacă problema se găsește în foarte multe manuscrise, sau chiar în toate copiile pe care le avem, se scoate la înaintare o greșeală de copiere într-un manuscris vechi, dacă se află în puține manuscrise atunci (deja este evident) este vorba de o greșeală într-o copie recentă.

Diferența între un susținător și un opozant al ineranței are legătură cu opinia despre un text la care niciunul dintre cei doi nu are acces. Lucrurile sunt însă ironice aici: chiar dacă ar avea acces la toate manuscrisele originale susținătorul ineranței nu ar avea niciun fel de posibilitate suplimentară de argumentare. Cred că e bun simț să admitem că niciun om normal la cap nu ar putea susține că poate demonstra dincolo de orice îndoială rezonabilă că absolut fiecare verset din fiecare manuscris este corect din punct de vedere istoric și științific. Ar avea cel puțin probleme cu a demonstra versetele din Apocalipsa/Revelația care încă nu s-au întâmplat. Accesul la materialele originale i-ar oferi doar detractorului posibilități: de exemplu i-ar oferi posibilitatea să arate că un anume verset confirmat ca greșit în mai multe manuscrise s-ar regăsi în aceeași formă și în textul original. Nu susțin că s-ar întâmpla asta, spun doar că dacă este să ofere cuiva posibilități suplimentare, atunci doar cel care nu susține ineranța ar fi beneficiar.

B. Dumnezeu nu este interesat de ineranță

Cei care susțin ineranța trebuie să ia de bun scenariul că Dumnezeu a inspirat niște oameni să scrie niște texte inerante și după aceea felul în care textele ajung la restul de peste 99.999% din beneficiari dintr-o dată este supus vicisitudinilor omenești de copiere a manuscriselor.

Aici creștinii moderni pot sări cu argumente de felul: pentru că avem la îndemână atât de multe copii ale acelorași pasaje putem discerne astăzi prin comparație erorile din manuscrise (deși aplicarea procedeului de comparație nu ne oferă certitudinea unui text inerant).

Ce norocoși suntem. Cei din trecut care aveau altceva la îndemână: aveau copia (care probabil deja conținea o eroare sau mai multe), apoi cei care nu au fost direct destinatari aveau probabil copia copiei (și așa mai departe). Aveau oamenii destule probleme cu persecuția încât să nu-și bată capul cu manuscrise comparate.

Dacă a fost atât de interesat ca ceea ce majoritatea covârșitoare a creștinilor țin în mână să fie un text inerant ar fi găsit o metodă pentru a pune la cale acest lucru. Dar lucrurile nu stau așa. 

Ce este mai avantajos pentru comunitatea „ineranților” să considerăm? Că Dumnezeu a crezut de bună cuviință că creștinii în general nu au nevoie de un text inerant sau că Dumnezeu nu a fost în stare să ofere tuturor un text inerant? Și dacă e prima variantă atunci de ce se face atâta caz legat de povestea textului inerant? Doar pentru acea poliță de asigurare despre care am vorbit mai sus?

Încheiere

Aș mai putea aduce niște puncte sub B, dar consider că nu este cazul. Ideea mea nu este aici să demolez ineranța Bibliei. Vreau doar să se înțeleagă de ce consider că miza nu este serioasă.

Înțeleg că ineranța este un fenomen care are anumite implicații sociale în care oamenii pot fi puși la colț și chemați să se „pocăiască” dacă se întâmplă să calce pe becul ineranței. Nu te joci cu piața asigurărilor (mai ales cu cele de ordin psihologic).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini