miercuri, 4 septembrie 2013

Cazul copilului omorât de câini: bunica

Update - Disclaimer: în acest articol nu încerc în vreun fel să spun că nu există o problemă a câinilor comunitari sau să aduc argument împotriva eutanasierii. Pur și simplu mai ridic o problemă ignorată de societatea civilă și de presă. Înțeleg că zilele astea pline de emoții amestecate ajunge să nu spui ceva de câini pentru a fi de partea lor. Așa că spun două lucruri:
  1. Opinia mea este că singura soluție viabilă este eutanasierea (nu cred că poate exista o discuție serioasă pe tema adopției).
  2. Dacă cineva încearcă să fundamenteze problema câinilor comunitari pe cazuri izolate precum cel al copilului de 4 ani ucis, atunci pune greșit problema. Astfel de cazuri sunt izolate și cineva ar putea argumenta că dacă pe asta ne bazăm atunci sunt cu mult mai periculoși câinii din gospodării decât câinii comunitari. Înțeleg că vine mai multă emoție din cazul de față decât din cei 16.000 de oameni mușcați anual. Însă problema ar putea fi foarte bine pusă luând în considerare potențialul pericol al câinilor comunitari chiar și în absența unor cazuri tragice precum cel de față. Câinii au fost la fel de periculoși și înainte să moară acest copil și sunt exact la fel de periculoși și acum. Ce s-a schimbat a fost gradul crescut de penetrare al știrii și dezbaterea din societatea civilă. Așadar, zilele astea nu s-a întâmplat nimic cu acești câini. S-a întâmplat ceva cu noi.
sursa imagine: pixabay.com
Președintele Traian Băsescu a făcut ieri niște declarații care vor duce la zile bune de dezbateri în spațiul public. Nu discutăm aici despre jocul politicianist și capitalul (electoral) pe care ar putea spera să-l obțină președintele (pentru că dacă Guvernul refuză propunerea lui opinia publică s-ar putea să-l taxeze, iar dacă o acceptă atunci „a jucat cum a cântat președintele și nu au venit ei cu ideea”).

Dar înainte de declarația președintelui tot câinii într-o formă sau alta erau în vizor. A cui era unul dintre câini, că incidentul a fost în spațiul privat al nu știu cărei firme și nu în spațiul public (de parcă problema câinilor apare pentru primării doar dacă s-a întâmplat pe un trotuar, dacă fug și câinii apucă să mă sfâșie în curtea lui cutare atunci nu mai este o problemă a primăriei). 

Nu a existat însă niciun fel de reacție la ceea ce următorul text exprimă:
Femeia a fost audiată de poliţişti, ea susţinând că luni a fost pentru prima dată în Parcul Tei împreună cu cei doi nepoţi, în vârstă de şase şi, respectiv, patru ani, în condiţiile în care părinţii celor doi copii locuiesc în alt cartier.
Aceasta le-a spus anchetatorilor că a ieşit cu cei doi nepoţi în parcul de lângă locuinţa ei şi s-a aşezat pe o bancă, lăsându-i pe cei mici să se joace în apropiere. În jurul orei 12.00, femeia a constatat că nepoţii au dispărut şi a avut, iniţial, intenţia să-i caute. Ulterior, aceasta a renunţat, gândindu-se că, dacă aceştia se întorc între timp şi nu o mai găsesc, vor intra în panică. 
După aproximativ 20 de minute, băiatul de şase ani s-a întors singur şi a anunţat-o pe bunica lui că fratele său mai mic a fost prins de nişte câini. (sursa: mediafax)
 Avem astfel o femeie, presupusă a fi în deplinătatea facultăților mentale și responsabilă, care a ieșit cu doi copii în parc, s-a așezat pe o bancă în timp ce copiii se jucau în apropiere. Acest „apropiere” ar trebui să însemne în context că este vorba de o distanță în care femeia avea contact vizual cu cei doi copii. Dacă nu se afla într-o astfel de apropiere nu ar avea sens să spună că „a constatat că nepoții au dispărut”.

Dar cum au putut nepoții să dispară? Mă îndoiesc că un copil de 4 ani care are proprietatea să dispară ar avea niște probleme cu niște câini - am vorbi despre o entitate înzestrată cu puteri, probabil, supranaturale.

Acest fenomen al dispariției din apropierea bunicii care se presupune că îi supraveghea este suspect. Vorbim aici despre un copil de 4 ani. Doamna nu a ieșit cu adolescentul în parc, a ieșit cu un copil de 4 ani și cu unul de 6.

O dispariție poate fi constatată (dacă nu invocăm un fenomen supranatural) de către bunică doar dacă o asociem cu neglijența. Altfel spus, doamna, nu a fost în parc pentru a se uita „după copii”. Probabil avea o integramă din revista Kaufland sau un sudoku, ori poate că a tras un pui de somn - nu are importanță ce a făcut, are importanță că nu a făcut ce trebuia să facă.

Tragedia rămâne tragedie, însă este o tragedie în virtutea faptului că un copil de 4 ani a murit, nu în vitutea faptului că a murit ucis de maidanezi.

Dacă ne uităm în presă vedem că din 2012 până acum au murit mai mulți copii uciși de câinii unor familii decât de câini vagabonzi. Pe de altă parte este la fel de adevărat că dacă acei câini nu existau pe stradă nu s-ar fi întâmplat acest accident specific - asta nu înseamnă că nu s-ar fi întâmplat altceva.

Iresponsabilitatea bunicii a expus cei doi copii la o sumedenie de pericole - unul dintre ele, care s-a și actualizat, a fost pericolul de a fi uciși de câini vagabonzi. Dar mai existau și altele: să cadă într-un canal fără capac, să ajungă pe o stradă circulată și să fie loviți de o mașină, să dispară pur și simplu și să trăiasă o experiență traumatizantă. Faptul că iresponsabilitatea a dus la un fel de moarte în detrimentul altei morți este doar un fapt de distribuție statistică.

Povestea cu autoritățile care ar fi responsabile de moartea copilului este o temă falsă. Un bun prilej de a ataca Guverne, primării și pe cine mai vreți de prin administrație. O temă care poate fi (și este) folosită pentru capital electoral.

Tema reală ar trebuie să fie iresponsabilitatea celor care se presupune că ar trebui să aibă grijă de acești copii. Un citat din 16 iulie 2013:
Un băieţel de 3 ani a murit în comuna vrânceană Tătaru, după ce a fost muşcat de câinele familiei. Copilul se afla în vizită la bunici. Se juca prin curte, nesupravegheat. Băiatul a murit în ambulanţă, în drum spre spital. (sursa: stiri.tvr.ro)
Câinii vagabonzi care au ucis copilul de 4 ani sunt la fel de „vinovați” precum este și acest câine care a ucis un copil de 3 ani. Tema comună aici nu este situația socială a câinelui, dacă are ori nu casă: vedem că acești copii pot fi omorâți de câini indiferent de starea în care câinii se află. Ceea ce este comun aici este nesupravegherea și implicit iresponsabilitatea.

De ce nu a făcut știrea din 16 iulie atâta vâlvă precum cea recentă? Am putea spune că aici există o discriminare a câinilor vagabonzi. Câinele din gospodărie care omoară un copil stă bine mersi la adăpost de criticile președinților și ale opiniei publice în general. Dar nu și câinii vagabonzi. Chiar și bunicii stau la adăpost. S-a găsit țapul ispășitor: câinii vagabonzi și administrația publică.

Chiar tatăl copilului mort s-a trezit să ne vorbească de primari și telegondole:
Primarul zice că nu are nicio răspundere. Dacă poate să rezolve problema maidanezilor. Problema lor nu se va rezolva niciodată, dar dacă vrem telegondole, se rezolvă imediat. Pe mine m-ar interesa să rezolve problema maidanezilor, altceva nimic. Pentru că poate să existe și alți copii, cum a fost copilul meu, poate să fie și alții. (sursa: B1)
 Așadar nu problema „bunicii” trebuie rezolvată, ci problema câinilor. Vom rezovla problema câinilor, dar apoi va mai fi problema canalelor, problema traficului (eventual să nu existe deloc) și altele care nu-mi vin în minte.

Sper că oamenii nu-și doresc „o lume minunată” în care să-și poată neglija copiii și aceștia să fie sănătoși și bine: adică o lume în care iresponsabilitatea nu are consecințe.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Pagini